Posted by: Ciprian Muntean | 9 April 2011

Orbul şi câinele mort

Oraşul zgomotos îngăduie de câteva zile
unui orb şi câinelui său
să-i străbată nestingherit străzile,
care de-atâta ninsoare îşi pierd marginile în cer.

Din când în când orbul îşi opreşte câinele lângă el
şi împarte cu el hrana frăţeşte.

Câinele latră scurt în semn de mulţumire,
se răsfaţă în palmele călduroase care îi mângâie fruntea
şi ochii-i deschişi clatină lumini şi umbre.

Bulgăre de noroi rece, noaptea se sparge peste oraş.
E frig. Pe nări câinele cu suflarea-i
abia mai slujeşte aburi,
se opreşte obosit şi-şi răstoarnă capul
la picioarele stăpânului, ca pe o grea armură.

Luna se înalţă deasupra unei vechi catedrale,
imensă flacără a unei candele de jertfă.

Din ochii mari şi albi ai câinelui rămas fără suflare
străzile înzăpezite pare că s-au scurs.
Orbul se apleacă lângă câinele său şi acoperă
cu degetele-i degerate ochii, ca pe proprii săi ochi.

    (din volumul de poezii “ Lacrima de până azi”, 2005)
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: