Posted by: Ciprian Muntean | 14 April 2011

Foşnind treceau

Căzusem într-un somn adânc
şi-n visul meu copacii se trezeau
şi se îmbrăcau în lumina lunii.

Foşnind treceau pe lângă trupul meu întins în iarbă,
cu umbrele lor mă atingeau şi frunze calde,
sărutări părinteşti îmi presărau pe frunte.

Şi eu tresăream, gândind că în vieţile lor lungi
copacii nu au visuri, copacii nu dorm,
ci îşi veghează copiii rătăciţi,
să nu greşească drumul întoarcerii din somn.

    (din volumul de poezii “Din oricâte clepsidre”, 2009)
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: