Posted by: Ciprian Muntean | 14 April 2011

Tot singur, iubito

Tot singur, iubito,
şi tot adus de visuri lângă trupul tău
şi răsturnat lângă predestinatul mal,
cu buze calde îţi ating obrazul rece de sare,
când triste oricum
ni se apleacă pleoapele în somn,
subţiri, prelungi.

Îmi petrec degetele prin părul tău ,
pe care-l simt preschimbându-se
în fire lungi de iarbă,
şi trupul meu ca şi al tău
se zbate în iarba moale,
părăsit de-aceleaşi gânduri.

    (din volumul de poezii “Din oricâte clepsidre”, 2009)
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: