Posted by: Ciprian Muntean | 15 April 2011

Venerând trandafirul presat într-o carte

Obişnuiţi cu-acelaşi joc,
mizând pe firavul noroc,
la răsărit ne întâlnim,
umbre rătăcind într-un luminos labirint.

Fără încetare în ochi ne privim,
cu norii sub zare ne risipim
şi cât ne dorim şi cât ne iubim,
unul spre altul plutim,
frunze defăimate de cercuri de apă.

Cândva, la asfinţit,
limba clopotului, răzbunătoare,
va anunţa nedesluşit ora în care
vom fi prea departe, unul de altul,
în zadar venerând trandafirul presat într-o carte.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: