Posted by: Ciprian Muntean | 28 July 2012

Nerăzbunaţi, să înmugurim totuşi

Când eu, când tu, să uităm pe rând,
suferinţele pe care ni le-am pricinuit.

Să stăm îmbrătişati, să adunăm viaţă din stropii tăcerii,
ca doi copaci acoperiţi de-o ploaie repede şi rece,
să ne privim în ochi, uşor clătinaţi de adieri de regrete
şi-apoi să fie întuneric o vreme.

Şi într-o fecundă tăcere să trimitem mai adânc
rădăcini în pământul argilos al visului,
nerăzbunaţi, să înmugurim totuşi, într-un târziu.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: